Pet Star Holding, unul dintre cei mai importanți producători de preforme PET din România și zona Balcanilor, ca volum de producție și varietate de formate, a contractat o finanțare de 4 mil. euro de la CEC Bank pentru susținerea businessului. Fondurile au fost acordate cu garanție EximBank, în cadrul schemei de ajutor de stat în contextul crizei economice generate de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei.
Pet Star Recycling are un rol complet de reciclator în fluxul Economiei Circulare, fiind singurul reciclator din România capabil să trateze în aceeași fabrică, și perfect integrat ca fluxuri de producție, deșeul PET postconsum din țară.
„Prin noua investiție putem susține Pet Star Holding să reducă din cantitatea importată de granulă PET virgină (materie primă care nu se produce în România), asigurându-se astfel o independență de importuri, prin valorificarea unei resurse naționale” — Mirela Drăgoi, CEO & Co-Founder, Pet Star Group.